Turism medical, făcut mai mult cu românii plecați peste hotare06.11.2017

Pentru transplanturi sau operații oncologice complicate, românii pleacă la clinici din Viena sau Istanbul. Dar România are suficiente atuuri să găzduiască și ea turism medical, dacă ar promova serviciile în care excelează

Ne lipsește, în primul rând, o legislație care să permită îmbinarea și promovarea serviciilor medicale de stat cu cele turistice. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, în weekend, la prima Conferință Națională de Turism Medical din România, că va fi aprobată în curând noua lege a parteneriatelor public-private, care va rezolva problema, dând posibilitatea unităților sanitare să compună pachete complete care să atragă străinii. „Este un proiect ambițios pe care doresc să îl dezvolt cu domnul ministru al Turismului. Este foarte importantă această conferință, pentru că putem cunoaște pachetele din străinătate, dar putem prezenta și ce poate oferi România. Aceste pachete ar trebui să conțină pentru un pacient care vine, pe lângă serviciile medicale solicitate, și de transport, cazare și masă și să viziteze anumite obiective turistice”, a arătat Bodog.

Se practică deja, dar modelul trebuie generalizat

Ideea nu e o utopie, ba chiar se practică în România de ceva timp, dar la scară mică, serviciile oferite fiind bune, dar ieftine comparativ cu cele similare din alte țări. De profitat, însă, profită firmele de turism. Este vorba de tratamentele balneo care se fac în frumoasele stațiuni Sovata, Călimănești-Căciulata, Tușnad, Băile Felix, Băile Olănești, Băile Govora, Amara, Geoagiu și Sângeorz Băi, unde se îmbină, din start, utilul cu plăcutul.

Cu succes, însă, același model ar putea fi aplicat, spre exemplu, și la Insitutul de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan. Se știe că, de-a lungul carierei, inventatoarea Gerovitalului i-a tratat pe Mareşalii de Gaulle, Tito și Fanco, Indira Ghandi, Caludia Cardinale, Salvador Dali și Artistotel Onasis, ceea ce ar fi o reclamă foarte bună. Apoi, ne-am putea lăuda și cu clinicile stomatologice, care fac lucrări la nivel de Occident, dar la prețuri și de 10 ori mai mici decât în Anglia, Franța, Germania sau peste Ocean. „Vin în România cam o dată la 3 ani și stau două-trei luni. De fiecare dată îmi programez vizită la stomatolog, iar anul acesta mi-am și refăcut puntea din față, toată din porțelan. În Canada m-ar fi costat în jur de 10.000 de dolari pe puțin, tratament și 4 dinți. Aici m-a costat o mie. Am prieteni din Montreal care ar veni încoace să se trateze. Dar pe canadieni nu-i aduci dacă nu le oferi și niște pachete turistice. Să-i duci să vadă Maramureșul, Bucovina, și aici, în jurul Capitalei sunt atracții. Se pot face bani frumoși din turism medical”, ne-a explicat Jean Paladin, un român fugit de pe vremea comuniștilor din țară.

„Sunt plecată în Italia de 10 ani și vin în fiecare vară în vacanță. De doi ani ne chinuim să facem un copil, am făcut tot felul de tratamente la Roma și sunt foarte scumpe. Mii de euro am cheltuit. Anul acesta, m-a sfătuit o prietenă să vin la un cabinet privat din Capitală și uite, sunt deja însărcinată”, ne-a explicat, fericită, o viitoare mămică.

„Sunt două aspecte aici: pe de-o parte sunt pacienți români care se întorc acasă în vacanță, își vizitează rudele, dar își rezolvă și probleme medicale, iar pe de alta sunt pacienți străini care vin aici strict pentru tratament, pentru că încă nu sunt pachete turistice care să îmbine utilul cu plăcutul. Avem cupluri de români care trăiesc peste hotare, dar vin în țară pentru tratamente in vitro. Vin din toată Europa, dar am avut și cupluri din Canada și Statele Unite. Pacienți străini vin mai ales din țările din jurul nostru: Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, am avut și cupluri care au venit din Anglia. Dar sunt mai multe specializări care ar putea fi profitabile în România”, explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist în infertilitate și director al unei clinici de profil din Capitală. Faptul este recunoscut și de către ministrul Săntății.

„De exemplu, în județul din care vin (n.r.: Bihor), sunt mulți pacienți străini care vin pentru tratamente stomatologice, pentru chirurgie plastică, estetică, pentru tratamente balneare. (...) Medicii români sunt foarte buni, noi avem spitale care pot oferi condiții foarte bune pentru tratament, cabinete private care oferă servicii competitive la prețuri accesibile pentru orice pacient”, a arătat Florian Bodog.

Sursa: Evenimentul zilei

Protectia datelor personale
A.N.P.C.